MENIU

Doi piloți ai United Airlines, reținuți în stare de ebrietate înainte de decolarea din Glasgow

Avion United Airlines

Doi piloți ai companiei americane United Airlines, bănuiți că se aflau în stare de ebrietate, au fost reținuți sâmbătă pe aeroportul din Glasgow, Scoția, înainte de decolarea spre New York, a anunțat duminică poliția scoțiană, citată de AFP.

Cei doi bărbați, în vârstă de 35, respectiv 45 de ani, urmau să piloteze cursa spre Newark, cu 141 de pasageri la bord.

Potrivit unui purtător de cuvânt al United Airlines, cei doi piloți "au fost suspendați din funcții".

Poliția scoțiană a precizat că ei vor compărea luni în fața tribunalului din Paisley, în apropierea aeroportului din Glasgow.

Zborul de sâmbătă, prevăzut la ora locală 09.00 (08.00 GMT), a decolat cu întârziere, în cursul serii, cu alți doi piloți.

Într-un incident similar petrecut în luna iulie tot pe aeroportul din Glasgow, doi piloți ai companiei canadiene Air Transat, aflați, se pare, în stare de ebrietate, au fost reținuți cu puțin timp înainte de decolarea spre Toronto (Canada).

Mai multe articole despre:
piloţi Glasgow piloti beti