Dodon, politicienilor români: "Frați, frați dar brânza e cu bani. Stați acasă, veniți în ospeție"
Igor Dodon continuă atacurile agresive la adresa fostului președinte al României Traian Băsescu, acum președinte de onoare al Partidului Unității Naționale. În cadrul transmisiunii live pe care a avut-o pe rețeua de socializare ok.ru, Dodon și-a exprimat dezaprobarea față de vizitele dese pe care fostul șef de la Cotroceni le întreprinde în R.Moldova.
„Nu aveți ce să umblați pe aici (către politicienii români) cum umblă Băsescu acesta prin sate. Mare erou, l-au fugărit de la dânsul din țară și a venit să ne facă nouă aici politică”, a acuzat Igor Dodon.
De fapt, Dodon a pomenit de Băsescu în momentul când a fost rugat să comenteze relația cu România. El zice că nu are nicio obiecție față de autoritățile de la București, în afară de una - unioniștii, scrie Deschide.md.
„I-am expediat președintelui Iohannis o invitație să vină într-o vizită oficială în R. Moldova. Deocamdată nu am primit răspuns. Noi cu românii nu avem nici-un fel de probleme cu excepția uneia: că ei îi susțin pe unii de acolo, unioniștii care vor să distrugă statalitatea noastră. La acest capitol niciodată nu vom găsi compromis. Frați, frați dar brânza e cu bani. Stați acasă, veniți în ospeție. Chiar l-am servit pe ambasadorul României cu vin de-al meu de acasă. Veniți la mine în beci, vă servesc cu un pahar de vin, cu mămăligă dacă vreți, dar stați acasă”, a spus președintele Republicii Moldova.