MENIU

Fostul purtător de cuvânt al lui Dodon: Președintele, rănit mai grav decât a anunțat

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, care a fost implicat duminică într-un accident rutier, ar fi suferit răni mai grave decât a anunțat duminică imediat după eveniment, susţine fostul său purtător de cuvânt Ion Ceban.

”Domnul preşedinte a evitat să dezvăluie detalii despre consecinţele accidentului, fiindcă nu a vrut să pună accent pe starea sa, dar am aflat că de fapt au fost înregistrate un şir de traumatisme”, susţine Ceban, care spune că preşedintele moldovean ar fi suferit o leziune la coloană, iar fiul şi mama sa, care se aflau cu el în autoturism, ar fi fost răniţi, iar mama preşedintelui ar fi suferit deja o primă intervenţie chirurgicală. ”Ne rugăm pentru sănătatea familiei prezidenţiale, care din fericire a ieşit fără victime din acel accident. Foarte dubios”, a scris Ceban, pe Facebook, citat de agerpres.ro.

Preşedintele Republicii Moldova a declarat, însă, că nici el, nici familia sa nu sunt răniți grav.

Duminică, Igor Dodon a fost implicat într-un accident rutier în timp ce se deplasa de la Chişinău spre Ungheni. Un camion a intrat pe contrasens și s-a izbit frontal de o mașină a coloanei sale oficiale. Președintele, mama sa și unul dintre copii se aflau în autoturismul din spatele acesteia, însă și ei au fost accidentați.

Mai multe articole despre:
accident Republica Moldova Dodon