Doctrina bombardamentelor lui Putin: scenariile care duc la un ATAC DEVASTATOR - Cine decide lansarea bombelor nucleare ale Rusiei
Cei mai importanți lideri de la Kremlin au vorbit în aceste zile, în care președintele Joe Biden a făcut un turneu de forță în Europa, despre posibilitatea folosirii arsenalului nuclear. „Noua retorică a Federației Ruse arată frustrarea din cauza eșecului de pe front”, spun analiștii militari. Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dimitri Medvedev, a anunțat cele patru cazuri în care Moscova ar riposta nuclear. De altfel, noua doctrină nucleară a Kremlinului a fost adoptată de președintele Putin în 2020.
La doar câteva zile de la începerea invaziei în Ucraina, Vladimir Putin a făcut declarații care au speriat întreaga lume. Liderul de la Kremlin cerea ca forțele nucleare ale Rusiei să fie în alertă maximă.
De atunci au apărut tot felul de speculații despre scenariile în care ar putea avea loc un atac nuclear și cine îl poate ordona. O doctrină din 2020 prezintă faptul că președintele țării ia decizia de a folosi armele nucleare.
Există o servietă mică, denumită Cheget, care este ținută în preajma președintelui Vladimir Putin în orice moment. Se pare că Cheget nu conține un buton de lansare nucleară, ci mai degrabă transmite ordinele de lansare către comandantul militar, șeful Statului Major al Rusiei.
Statul Major al Rusiei are acces la coduri și are două metode de lansare a focoaselor nucleare. Poate trimite coduri de autorizare comandanților individuali ai armatelor și există și un sistem de rezervă, care permite Statului Major să inițieze direct lansarea rachetelor terestre.
Mai mult de atât, doctrina vorbește și despre scenariile care ar putea duce la un atac nuclear. Printre acestea se numără utilizarea armelor nucleare sau a armelor de distrugere în masă împotriva Rusiei sau a aliaților, date care arată lansarea rachetelor balistice către Rusia, un atac critic asupra guvernului sau clădirilor militare care ar împiedica un răspuns al forțelor nucleare sau folosirea armelor nucleare împotriva Rusiei când existența statului este în pericol.
Capacitățile nucleare ale Rusiei sunt estimate la un număr de 5.977 de focoase nucleare, dintre care 1.588 sunt active și gata de utilizare.