Dmitri Rogozin: Rusia ar trebui să își consolideze capacităţile nucleare ca reacţie la acţiunile SUA
Vicepremierul rus, Dmitri Rogozin, a declarat, vineri, că Rusia ar trebui să consolideze capacităţile nucleare strategice, ca reacţie la acţiunile "agresive" ale Statelor Unite, propunând revenirea la practica Războiului Rece de instruire a civililor ruşi, pentru a face faţă unui eventual conflict atomic, notează Mediafax.
"Statele Unite produc dezechilibre în balanţa nucleară prin dezvoltarea unor noi tipuri de arme. Rusia nu are altă opţiune decât să reacţioneze la capacităţile militare agresive ale Statelor Unite. Măsurile pentru contracararea agresorului ar putea include acţiuni de consolidare a capacităţilor nucleare strategice ruse, adică măsuri reciproce, pentru a ne asigura că nu îi va veni cuiva vreo idee nebunească", a declarat Dmitri Rogozin, potrivit agenţiei Reuters, după o reuniune a Consiliului rus pentru Securitate coordonată de preşedintele Rusiei, Vladimir Putin.
"Ar putea fi şi alte măsuri, astfel încât populaţia, în cazul în care ar fi vizată de acest tip de atac, să poată evita pierderi colosale... Trebuie reconcepute sistemele de apărare civilă", a subliniat Dmitri Rogozin.
Înainte de reuniunea Consiliului rus pentru Securitate, Dmitri Rogozin ironizase politicile strategice americane.
"Strategii americani încep pentru prima dată să aibă viziunea iluzorie că ar putea obţine victoria împotriva unei puteri nucleare printr-un război nonatomic. Este o absurditate, acest lucru nu se va întâmpla niciodată", a subliniat Rogozin, conform Itar-Tass.
Tensiunile dintre NATO şi Rusia s-au amplificat în ultimii ani, pe fondul ingerinţelor ruse în estul Ucrainei şi, recent, în conflictul din Siria.
În timpul Războiului Rece, autorităţile sovietice construiseră un sistem de adăposturi antiatomice, iar instruirea pentru a face faţă unui atac nuclear începea din şcoli.