Divergențe pe bugetul de anul viitor între Comisia Europeană și Prlament
Parlamentul European (PE) doreşte suplimentarea bugetului UE pentru anul viitor faţă de angajamentele prezentate de Comisia Europeană (CE), conform poziţiei adoptate miercuri la Strasbourg şi care prefigurează discuţii aprinse cu statele membre care cer un buget mai restrâns, consemnează AFP.
Raportul adoptat de PE cu o largă majoritate (529 de voturi pentru, 130 împotrivă şi 43 de abţineri), stabileşte nivelul global al creditelor de angajament în bugetul pe anul viitor la 170,97 miliarde de euro.
La începutul lui septembrie, Consiliul UE, care reprezintă statele membre, a solicitat un buget de 166,8 miliarde de euro, respectiv o creştere procentuală de 0,6% faţă de bugetul pe anul în curs.
Întrucât Consiliul a transmis că nu acceptă amendamentele adoptate de Parlament, cele două instituţii vor intra pentru trei săptămâni în negocieri de ''conciliere''. Dacă tot nu se va ajunge la un compromis, Comisia va trebui să prezinte un nou buget. Bugetul propus de Comisie, de 168,3 miliarde de euro, este aproximativ la mijloc între cel propus de Parlament şi de Consiliu.
''Priorităţile Consiliului, ale Parlamentului şi Comisiei sunt aceleaşi'', a declarat marţi în timpul dezbaterii din hemiciclul de la Strasbourg comisarul european pentru buget, Gunther Oettinger, menţionând creşterea şi locurile de muncă, tinerii, migraţia şi consolidarea politicii climatice. Totuşi, ''cu 4,2 miliarde de euro, diferenţa este relativ importantă faţă de anii precedenţi'', a mai remarcat el.
PE a cerut în mod special două miliarde de euro în plus pentru rubricile din buget care ''contribuie într-o manieră importantă la realizarea obiectivului de cheltuieli legate de climat'', astfel încât în actualul cadru financiar multianual (2014-2020) să se realizeze obiectivul de 20% pentru cheltuieli dedicate combaterii schimbărilor climatice.