DILMA ROUSSEFF, realeasă preşedinte al Braziliei. Luptătoarea de gherilă tranformată în politician
Fost activist de stânga devenit tehnocrat, Rousseff este prima femeie aleasă preşedinte în Brazilia, cea mai mare economie sud-americană. Însă nu acesta este motivul pentru care victoria acesteia i-a şocat pe mulţi. Atunci când a câştigat cea mai importantă funcţie în Brazilia, avea 63 de ani şi era deja bunică.
Rousseff a fost liderul unei mişcări de rezistenţă, sprijinită militar de Occident, şi a fost chiar condamnată la închisoare pentru aceste activităţi. Aceasta a luptat împotriva dictaturii din anii 1960-1980, când a fost şi torturată din cauza orientărilor politice.
A preluat funcţia în ianuarie 2011 şi, până acum, mandatul său pare o continuare a politicilor duse de fostul preşedinte Luiz Inacio Lula da Silva. Rousseff a aplicat măsuri pentru susţinerea sectorului privat, însă şi-a arătat deseori dorinţa ca statul să controleze sectoreale-cheie ale economiei.
Fiica unui imigrant bulgar, Rosseff a fost multă vreme mâna dreaptă a preşedintelui Lula da Silva, având efectiv atribuţiile unui prim-ministru. A copilărit în oraşul de provincie Belo Horizonte şi visa să devină balerină, pompier sau acrobat la circ. Studiile le-a făcut la o şcoală catolică, condusă de călugăriţe. Tatăl a murit atunci când ea avea doar 14 ani, însă nu înainte de a-i face cunoştinţă cu Zola şi Dostoievski.