MENIU

Diaconescu: Luăm în serios afirmaţiile lui Putin. A arătat că e capabil să modifice frontierele

Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe al României, a comentat, la emisiunea Jocuri de Putere cu Rareş Bogdan, de la Realitatea TV, declaraţiile lui Vladimir Putin, care într-un interviu recent avertiza că nu trebuie rediscutate frontierele rezultate în urma celui de-al doilea Război Mondial, în caz contrar teritorii din Germania, Polonia, dar şi din Ungaria şi România fiind în discuţie.

Fostul ministru de Externe al României, Cristian Diaconescu, a explicat că, oricare ar fi termenii interviului oferit de Vladimir Putin, declaraţiile sale trebuiesc luate în serios, pentru că vorbim despre "un om care poate modifica frontierele şi a arătat că o face".

"După al doilea Război Mondial, singura ţară care a modificat frontierele a fost Federaţia Rusă, prin ocuparea Crimeei şi, printr-o formă mai mult sau mai puţin subtilă, Donbass.

Iată că domnul Putin, cam înţelegem ce vrea să spună, dar dânsul are ceva în minte şi aduce în discuţie modificarea frontierelor, un lucru tabu. Sunt şi politicieni care încalcă aceste tabu-uri. Modificarea frontierelor nu se discută, nu că ar exista opinii sau nuanţe. Atunci când un lider atât de important, al unei ţări atât de semnificative, care acţionează la nivel global, nu doar că aduce în discuţie, dar şi operaţionalizează astel de concepte, chiar dacă pare un interviu relaxat, oarecum în glumă, creează un sentiment de nelinişte. Vorbim de decidenţi puternici, capabili de a implementa aceste concepte. Luăm extrem de în serios declaraţiile domnului Putin.

Nu pot accepta ca un stat să spună, la un moment dat, "Priviţi aspectul dintr-o perspectivă amuzantă, ludică. Oricum nu se întâmplă, oricum nu poate". Dl. Putin poate modifica frontierele şi a arătat că o poate face. După ce se întâmplă asta, să intrăm în polemică...nu mai are niciun sens.

Vorbim de decidenţi globali, jucători globali, care nu se pot juca cu astfel de concepte", a concluzionat Cristian Diaconescu.