Dezvăluiri despre fetița româncă moartă în piscină în Italia. Rezultatul autopsiei e cutremurător
Fetiţa româncă găsită moartă în Italia a fost violată şi aruncată în piscina unde s-a înecat, arată autopsia, potrivit News.ro.
Fetiţa româncă de 10 ani găsită moartă într-o piscină din sudul Italiei a fost violată şi apoi aruncată în apă, unde s-a înecat, pentru că nu ştia să înoate, arată autopsia, în timp ce procurorii au inculpat un român de 21 de ani pentru crimă, relatează RAI News, care precizează că în localitatea unde locuia copila primarul va declara zi de doliu în timpul funeraliilor.
Medicii legişti fac în prezent teste pentru a stabili dacă Maria a consumat droguri sau băuturi alcoolice înainte de tragedia produsă duminică seara.
Daniel, românul inculpat în dosar, neagă acuzaţiile. „Sunt nevinovat, nu aş fi putut să îi fac niciun rău, pentru mine era ca o soră”, a declarat tânărul de 21 de ani în faţa anchetatorilor.
Bărbatul, cu care fata a fost văzută duminică, susţine că a dus-o la o biserică din localitatea undea stătea aceasta, San Salvotore Telesino (regiunea Campania), unde aceasta făcea voluntariat şi a lăsat-o acolo, după care a plecat din localitate.
Tatăl româncei, Mario Ungureanu, în vârstă de 35 de ani, cere să se facă dreptate.
„Dacă fiica mea a fost violată şi ucisă cer să se facă rapid dreptate. Cred în justiţia italiană, dacă aş fi vrut să îmi fac singur dreptate aş fi sfârşit în închisoare, lăsându-mi soţia singură”, a afirmat el.
Tatăl victimei spune că îl cunoaştea pe suspect. „Îl cunosc de doi ani şi a venit des la noi acasă şi a luat masa des cu noi”, a declarat el.
Mama copilei este încă în stare de şoc. “Voi merge la biserică să îi întreb pe toţi: cui i-am făcut rău pentru a primi asta în schimb? Iar acel bărbat (Daniel – n.r.), pe care l-am primit în casa noastră de atâtea ori, să ne spună în faţă (...) că nu a fost el”, a cerut ea.
“Când fiica mea a venit la noi (în Italia – n.r.), la vârsta de şapte ani, după ce a trăit cu bunicii în România, am făcut sacrificii şi mai mari pentru a merge înainte. Dar a fost frumos să o avem cu noi. Iar acum nu mai am nimic, aş vrea doar să o am din nou pe copila mea”, a adăugat ea.
Sute de persoane din localitate au mers marţi la locuinţa Mariei pentru a-i consola părinţii. „O fetiţă foarte frumoasă, bine educată, care era iubită de toţi şi care mergea des la biserică”, a povestit unul dintre vecini despre copil.
Primarul din San Salvatore a anunţat că ziua înmormântării româncei va fi decretată zi de doliu în localitate, „pentru a exprima durerea, solidaritatea (...) întregii comunităţi cu această familie distrusă de durere”.
Trupul neînsufleţit al fetiţei a fost găsit în noaptea de duminică spre luni, în piscina unui hotel închis din San Salvatore Telesino, în provincia Benevento. Hainele fetei erau împăturite pe margine.