Dezvăluire șocantă. Ce a făcut un condamnat la moarte în Indonezia, chiar înainte de execuție
Unul dintre condamnații la moarte executați miercuri în Indonezia pentru trafic de droguri suferea de schizofrenie paranoidă și tulburare bipolară și nu a știut că va muri până în ultima clipă, a anunțat un preot care i-a oferit asistență, potrivit Time.com.
Brazilianul Rodrigo Gularte a fost executat în țara asiatică alături de alți șapte condamnați la moarte, în urma unei decizii care a stârnit reacții vii în întreaga lume.
Spre deosebire de ceilalți prizonieri, Gularte suferea de fecțiuni psihice. "Auzea voci tot timpul. I-am vorbit timp de o oră. Am spus că am 72 de ani și că mă voi îndrepta în curând și eu spre Rai".
În momentul în care a fost luat din celulă și dus spre locul de execuție, omul a întrebat: "Voi fi executat?". Preotul i-a răspuns că da, lucru pe care i-l mai explicase de multe ori.
"Nu s-a impacientat pentru că era un tip calm, dar a spus că nu este în regulă", a mai relatat preotul.
Indonezia a executat miercuri opt condamnați la moarte pentru trafic de droguri, printre care șapte străini, în ciuda apelurilor comunității internaționale la clemență, în timp ce o filipineză a obținut o amânare în ultimul moment, a informat presa locală, transmit AFP, EFE și DPA, citate de Agerpres.
Sfidând criticile internaționale și numeroasele apeluri la clemență, cei șapte bărbați au fost împușcați de un pluton de execuție la scurt timp după miezul nopții (17.00 GMT marți).
Cu toate acestea, o filipineză a obținut o amânare în ultimul moment, după ce o persoană suspectată că a recrutat-o pentru a transporta droguri în Indonezia s-a predat autorităților din Filipine, au declarat canalul public Metro TV și ziarul Jakarta Post.
Cei opt bărbați — doi australieni, un brazilian, patru nigerieni și un indonezian — au fost executați în complexul penitenciar din insula izolată Nusakambangan, accesibilă din orașul-port Cilacap, potrivit presei locale.
În Indonezia, condamnații la moarte sunt scoși din celulele lor de izolare, duși într-o poiană, legați de un stâlp și împușcați de un pluton de execuție din 12 trăgători.