Dezastru în Maroc: Cutremur puternic, de magnitudine 7,2 - Cel puțin 1.000 de morți și peste 1.200 răniți - Imagini apocaliptice
Cutremur puternic în Maroc, urmat de cel puțin o replică. Imagini apocaliptice au fost surprinse în ultimele ore. Cel puțin 1.000 de oameni au murit după ce un seism de a lovit devastator centrul țării. Guvernul a decretat stare de urgență. Specialiștii au anunțat că este vorba de un cutremur neobișnuit.
Cutremurul puternic care a lovit Marocul în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă a făcut cel puțin 296 de morţi şi 153 de răniţi, potrivit unui bilanţ oficial provizoriu publicat de Ministerul de Interne din Maroc.
Cutremurul a fost înregistrat la scurt timp după ora locală 23.00, mai exact la 22.11 GMT, la sud-vest de oraşul turistic Marrakech, la 320 de kilometri la sud de capitala Rabat.
Adâncimea cutremurului cu magnitudinea 6,8 pe scara Richter a fost estimată la 18,5 kilometri, potrivit Institutului American de Geofizică (USGS).
Centrul Naţional de Cercetare Ştiinţifică şi Tehnică (CNRST), cu sediul la Rabat, a indicat, la rândul său, că seismul a avut o magnitudine de 7 grade pe scara Richter şi că epicentrul său a fost situat în provincia Al-Haouz.
Seismul a fost urmat de o replică de magnitudine 4,9 la 20 de minute, la o adâncime mai mică, de 10 km, potrivit USGS.
"Conform unui bilanţ provizoriu, acest cutremur a dus la moartea a 296 de persoane în provinciile şi comunele al-Haouz, Marrakech, Ouarzazate, Azilal, Chichaoua şi Taroudant", a indicat ministerul într-un comunicat de presă.
Potrivit aceleiaşi surse, 153 de persoane au fost rănite şi internate în spital.
În afară de Marrakech, seismul a fost simţit la Rabat, Casablanca şi Essaouira, semănând panică în rândul populaţiei. Mulţi persoane au ieşit pe străzile acestor oraşe, temându-se că li se vor prăbuşi casele, potrivit imaginilor postate pe reţelele de socializare.
Foto: Profi Media
În fotografiile şi videoclipurile publicate de internauţi pe rețelele de socializare, pot fi văzute case avariate pe aleile oraşului vechi din Marrakech şi maşini lovite de pietre.
"Nu sunt prea multe pagube, mai multă panică. În timpul cutremurului s-au auzit ţipete. Oamenii sunt în pieţe, în cafenele, preferă să doarmă afară. Sunt bucăţi din faţade care au căzut", a declarat pentru AFP un locuitor din Essaouira, la 200 de kilometri vest de Marrakech, potrivit agerpres.ro.
În momentul producerii seismului, oamenii au iesit disperați din clădiri.
Seismul a fost resimțit până în capitala Rabat.
Este un cutremur neobișnuit spun specialiștii, ultimul seism de peste 6 grade a avut loc in urma cu mai bine de 100 de ani în țara nord-africană, relatează Realitatea PLUS.
La 24 februarie 2004, un cutremur cu magnitudinea de 6,3 grade pe scara Richter a zguduit provincia Al Hoceima, la 400 kilometri nord-est de Rabat, făcând 628 de morţi şi provocând pagube materiale importante.