MENIU

Detaliu terifiant despre cursa MH17, doborâtă în Ucraina, aflat la 3 luni de la catastrofă

<p>&nbsp;Zborul MH17</p>

Unul dintre pasagerii zborului MH17, care a fost doborât în Ucraina în iulie, a fost găsit purtând o mască de oxigen, a declarat ministrul olandez de Externe Frans Timmermans, apreciind că unele dintre cele 298 de victime ar fi putut să aibă timp să-şi dea seama de dramă, notează Mediafax.

Evocând printr-un gest tragerea către sine a unei măşti de oxigen din plafonul aeronavei, el a declarat într-un talk-show, miercuri seara târziu, că pasagerul "a avut timp să facă acest lucru"

Invitat la emisiunea "Pauw", Timmermans răspundea astfel unei remarci a prezentatorului, potrivit căruia ultimele momente din viaţa pasagerilor nu sunt cele sugerate de către ministru în ultimul discurs pe care acesta l-a susţinut la ONU.

La puţin timp după dramă, şeful diplomaţiei olandeze a evocat, într-o şedinţă a Consiliului de Securitate al ONU, sentimentele pe care le-ar fi avut victimele chiar înainte de prăbuşirea avionului.

"Cât de oribile au fost ultimele momente ale vieţilor lor, atunci când şi-au dat seama că avionul cădea? Au strâns, oare, mâna celor pe care-i iubeau? S-au privit în ochi, într-un (gest de) adio tăcut?", se întreba el atunci, după care afirma "nu vom şti niciodată".

Miercuri ministrul a respins comentariul prezentatorului, afirmând că "nu există nimic, pentru moment", care să permită să se afrme că victimele nu şi-au putut da seama de dramă.

Maim mult pe Mediafax.

Mai multe articole despre:
Ucraina zbor Malaysian Airlines MH17 masca de oxigen