MENIU

Detalii înfiorătoare despre părinţii care şi-au ţinut captivi, torturat şi înfometat cei 13 copii

Cuplul californian, care şi-a ţinut captivi cei 13 copii, a fost acuzat de tortură şi abuz, incluzând abuz fizic, înfometare şi legarea cu lanţuri. Procurorul Mike Hestrin a descris cazul ca fiind unul de "depravare umană", infomează site-urile posturilor CNN şi France24.

Americanii David şi Louise Turpin sunt inculpaţi pentru abuz şi tortură, însă cei doi au pledat nevinovat la toate capetele de acuzare.

David Turpin, tatăl în vârstă de 57 de ani, este acuzat şi pentru că şi-a abuzat sexual una dintre fiice, a afirmat procurorul Mike Hestrin din comitatul Riverside, înainte de audierea cuplului.

"Un caz ca acesta te urmăreşte. Câteodată, în meseria asta trebuie să te confrunţi cu depravarea umană. Este şi cazul situaţiei de faţă", a declarat procurorul.

Turpin şi soţia sa, Louise, în vârstă de 49 de ani, ar putea înfrunta câte 94 de ani de închisoare, fiind acuzaţi de tortură şi abuz al copiilor.

Potrivit agenţiei Dpa, Mike Hestrin a oferit şi alte detalii, precum faptul că părinţii cumpărau mâncare, însă nu îi hrăneau pe copii, aceştia fiind malnutriţi. Unul dintre copii, în vârstă de 12 ani, cântărea cât un copil de şapte ani.

Cei doi părinţi forţau copiii să nu doarmă noaptea, ci în timpul zilei şi nu le permiteau să se joace. Cu toate acestea, micuţii aveau voie să ţină câte un jurnal.

"Am descoperit jurnalele. Le verificăm chiar acum", a mai menţionat procurorul din Riverside.

Una dintre fete a reuşit să evadeze din casă şi a sunat la poliţie, afirmând că cei 12 fraţi şi surori ai ei erau ţinuţi captivi de către părinţii lor. Tânăra de 17 ani arăta ca o fetiţă de 10 ani, a mai precizat poliţia.

Mai multe articole despre:
0 familie abuz coşmar louise turpin david turpin