MENIU

Descoperire uimitoare într-un parc din Marea Britanie. Sute de oameni au fost evacuaţi

Sute de persoane au fost evacuate în oraşul Coventry, din centrul Marii Britanii, după ce câţiva muncitori au descoperit o bombă nedetonată, din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Bomba cântărea aproape o tonă, conform Mediafax

Din analizele experţilor la faţa locului, se pare că este vorba este un dispozitiv Hermann lansat de forţele aeriene germane pentru a distruge o fabrică de armanent care se afla în locul respectiv în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Bomba ar cântări aproximativ o tonă, ceea ce nu ar fi permis forţelor aeriene germane să transporte mai mult de două astfel de dispozitive explozive.

Potrivit surselor citate de Coventry Telegraph, nu este clar dacă bomba va fi mutată într-un loc mai sigur înainte de a fi dezamorsată, după cum a fost stabilit iniţial. Reprezentanţi ai poliţiei din Coventry au declarat că de luni după-amiază au fost plasate restricţii de circulaţie în zonă, la faţa locului fiind prezenţi experţi militari britanici.

Mai multe articole despre:
bombă