Descoperire MACABRĂ. Este INCREDIBIL unde au fost găsite rămășițele a doi copii
Rămăşiţele a doi copii, cu vârste de şcoală primară, au fost descoperite în valize cumpărate la licitaţie într-un depozit din Auckland, a confirmat joi poliţia neozeelandeză. Potrivit acestora, trupurile erau probabil conservate de mai mulţi ani şi victimele ar fi avut între cinci şi zece ani. Cele două trupuri se aflau în două valize de mărime identică.
Potrivit inspectorului Tofilau Faamanuia Vaaelua, trupurile erau probabil conservate de mai mulţi ani şi victimele ar fi avut între cinci şi zece ani. Cele două trupuri se aflau în două valize de mărime identică, a precizat el.
"Natura descoperirii face ca ancheta să fie una complexă, inclusiv din cauza timpul scurs între deces şi descoperire", a adăugat Vaaelua.
Această macabră descoperire a fost făcută după ce o familie a cumpărat o remorcă încărcată cu obiecte vândute în vrac la un depozit. Familia respectivă nu are nicio legătură cu aceste morţi, însă "în mod firesc este bulversată de descoperire" şi a cerut să-i fie respectată viaţa privată, a insistat Vaaelua.
Poliţia, care a făcut de asemenea apel la Interpol, analizează şi alte obiecte - de menaj sau personale - aflate în remorcă, pentru a identifica victimele.
Depozitul şi proprietatea unde au fost duse valizele au fost minuţios examinate de poliţia pentru investigaţii criminale.
Copiii nu au fost deocamdată identificaţi, însă Vaaelua şi-a exprimat compasiunea faţă de familie, care s-ar afla în Noua Zeelandă şi care poate nu ştie că ei sunt morţi. "Mulţi dintre noi (cei din poliţie) suntem părinţi. (...) Vom face tot ce ne stă în putere pentru a identifica victimele", a declarat el. "Ce pot spune este că facem mari progrese în ancheta ADN", a adăugat inspectorul.