Departamentul de Stat al SUA, anunț de ultim moment. Ce se întâmplă cu americanii din Belarus
De teama unei invazii rusești a Ucrainei, Departamentul de Stat al SUA recomandă ca cetățenii americani să plece imediat din Belarus, ţară aliată cu Rusia.
Într-o recomandare publicată luni pe site-ul Departamentului de Stat şi reluată într-un mesaj pe Twitter, americanilor li se transmite: "Nu călătoriţi în Belarus din cauza aplicării arbitrare a legilor, riscului de arestare, concentrării neobişnuite şi îngrijorătoare a armatei ruse de-a lungul frontierei Belarusului cu Ucraina, restricţiilor de intrare privind COVID-19 şi legate de aceasta. Cetăţenii SUA din Belarus trebuie să plece imediat cu mijloace comerciale sau private."
Pe site se fac şi alte precizări. Se reaminteşte că "în 31 ianuarie 2022, Departamentul de Stat a ordonat plecarea membrilor familiilor angajaţilor guvernului SUA de la ambasada din Minsk" şi se insistă asupra mesajului: "din cauza unei creşteri a activităţii militare ruse neobişnuite şi îngrijorătoare, cetăţenii aflaţi în Belarus sau care au în vedere deplasarea (în această ţară - n. red.) trebuie să ştie că situaţia este imprevizibilă şi există tensiuni ridicate în regiune".
Anunţul de la adresa de internet https://travel.state.gov/content/travel/en/traveladvisories/traveladvisories/belarus-travel-advisory.html mai menţionează că "în 12 februarie 2022, Departamentul de Stat a ordonat plecarea majorităţii angajaţilor direcţi ai SUA de la ambasada din Kiev, din cauza ameninţării în continuare a unei acţiuni militare ruse" şi că "este posibilă hărţuirea orientată în special împotriva străinilor".
"Capacitatea guvernului SUA de a oferi servicii uzuale sau de urgenţă cetăţenilor SUA din Belarus este deja limitată drastic din cauza limitărilor impuse de guvernul belarus schemei de personal a ambasadei SUA", se arată în continuare.
Avertismentul a fost lansat în aceeaşi zi în care Statele Unite au decis mutarea ambasadei lor în Ucraina de la Kiev la Lvov, în vestul ţării, în contextul accelerării desfăşurării de efective ruse la frontieră.
În Belarus, în apropierea frontierei cu Ucraina, au loc din 10 februarie exerciţii militare comune ruso-belaruse, programate până în 20 februarie.
În jurul frontierelor Ucrainei sunt concentraţi în prezent circa 100.000 de militari ruşi, care ar putea invada oricând ţara.
Statele Unite le-au recomandat încă de săptămâna trecută cetăţenilor americani să părăsească Ucraina.