MENIU

Democraţii îl avertizează pe Trump: "Este o obstrucţionare a justiţiei"

Opoziţia democrată a agitat vineri spectrul unei "crize constituţionale" dacă Donald Trump va folosi ca pretext publicarea unei note criticând FBI pentru a-i concedia pe principalii responsabili ai anchetei asupra ingerinţei ruse în alegerile prezidenţiale din 2016, transmite AFP.

"A-l concedia pe Rod Rosenstein (numărul doi din Departamentul Justiţiei), cadre din conducerea Departamentului Justiţiei sau pe Bob Mueller (procurorul special însărcinat cu ancheta asupra ingerinţei ruse) ar putea crea o criză constituţională fără precedent" din epoca Nixon, au avertizat liderii democraţi din Congres într-o scrisoare adresată preşedintelui.

Asemenea metode ar constitui "o obstrucţionare a justiţiei" ce poate duce la o destituire, au mai avertizat ei.

Mai devreme în cursul zilei, preşedintele american a aprobat declasificarea unei note confidenţiale elaborate de un ales republican care critică interceptările de către FBI ale comunicaţiilor unui membru al echipei de campanie a lui Trump din 2016.

"Cei mai înalţi responsabili şi anchetatori ai FBI şi Departamentului Justiţiei au politizat procesul sfânt al investigaţiei în favoarea democraţilor şi împotriva republicanilor", a scris Donald Trump pe Twitter.

Opoziţia democrată se teme că omul de afaceri republican va utiliza această notă pentru a discredita întreaga anchetă asupra unei posibile înţelegeri secrete între echipa sa de campanie şi Rusia în alegerile prezidenţiale.

Robert Mueller, procurorul special numit de Departamentul Justiţiei, conduce această anchetă, mai scrie AFP.

Sursa: Agerpres