MENIU

Declaraţia care va schimba viitorul Uniunii Europene: Premierul britanic, pregătit de Brexit

Premierul britanic Theresa May urmează să anunţe, într-un discurs susţinut marţi, poziţia sa în negocierile pentru Brexit, scrie presa britanică duminică. Potrivit The Telegraph, May va lua partea euroscepticilor, semnalând că este pregătită să scoată Marea Britanie din piaţa unică europeană.

În cel mai important discurs susţinut de la preluarea mandatului, premierul britanic va sfida criticii, indicând că este deschisă la o rupere totală de UE, susţine The Telegraph.

Intervenţia, stabilită în urma presiunii imense a publicului de a dezvălui planurile administraţiei în privinţa Brexitului, este menită să reasigure cetăţenii britanici şi să prezinte ce vrea să obţină din discuţiile cu UE, conform hotnews.ro.

May ar urma să atingă următoarele puncte în discursul sau:

Marea Britanie trebuie să fie pregătită să părăsească piaţă unică europeană şi să obţină noi acorduri de schimburi comerciale în întreagă lume.

Marea Britanie trebuie să îşi recâştige controlul asupra propriilor graniţe, chiar dacă asta înseamnă pierderea accesului la piaţă unică.

Marea Britanie nu va mai trebui să se supună, după Brexit, deciziilor Curţii Europene de Justiţie.
Ţară trebuie să se unească după "diviziunea" provocată de referendum, renunţând la termenii "Leaver" şi "Remainer".

The Telegraph scrie că draftul discurdului este păzit de biroul premierului şi că nu a fost încă distribuit membrilor cabinetului. Cu toate acestea, surse familiarizate cu startegia premierului au declarat pentru publicaţia britanică că May va susţine multe dintre solicitările euroscepticilor.