MENIU

Declarație-surpriză a lui Viktor Orban despre București în ziua alegerilor din Ungaria

Miza alegerilor parlamentare care se desfăşoară duminică în Ungaria este viitorul ţării, a declarat premierul în exerciţiu Viktor Orban, după ce a votat într-un cartier select din Budapesta în cursul dimineţii. "Noi alegem nu doar partide, un guvern şi un prim-ministru, ci votăm şi pentru un viitor", a declarat Orban, liderul Fidesz (Uniunea Civic Maghiară), formaţiune parlamentară conservatoare (centru-dreapta), citat de MTI. ''Eu am votat pentru Fidesz şi solicit tuturor să participe la alegeri", a mai spus Orban.

Întrebat dacă luptă împotriva Uniunii Europene (UE), Orban a spus: ”UE nu este la Bruxelles. UE se află la Berlin, la Budapesta, la Praga şi la Bucureşti”.

Șeful guvernului ungar a reiterat că va susţine interesele Ungariei şi a declarat că Ungaria a fost un membru loial al organizaţiilor internaţionale. "Ne iubim ţara şi luptăm pentru ţara noastră", a mai declarat el.

O victorie puternică pentru Viktor Orban ar da un impuls şi altor naţionalişti de extrema dreapta din Europa Centrală, în Polonia şi în Austria vecină, provocând fisuri în blocul european de 28 de naţiuni, scrie Reuters. "După ce Bavaria (Germania), Italia, Cehia şi Austria şi-au exprimat clar poziţia împotriva imigraţiei, acum este rândul Ungariei", a declarat Orban pentru site-ul Origo într-un interviu publicat duminică.

Procesul de votare se va desfăşura până seara la ora 19:00, ora locală. La urne sunt aşteptaţi peste 8 milioane de cetăţeni.

În străinătate, cetăţenii ungari pot vota la cele 117 secţii de votare amenajate la reprezentanţele Ungariei. În România sunt deschise secţii de votare la ambasada din Bucureşti, precum şi la consulatele generale din Cluj-Napoca şi Miercurea Ciuc, scrie MTI, fluxul în limba română.

Maghiarii care locuiesc peste hotare (nu au reşedinţă în Ungaria) şi deţin cetăţenia ungară pot vota prin corespondenţă, însă doar pe listele naţionale de candidaţi depuse de partide.

Alegerile se vor încheia după un singur tur, fiecare votant urmând să pună ştampila pe două buletine de vot diferite: unul pentru alegerea palamentarului de circumscripţie (106 viitori parlamentari vor fi aleşi astfel) şi unul cu lista naţională de candidaţi a partidelor. De pe aceste liste vor intra în parlament 93 de candidaţi.

Mai multe articole despre:
Ungaria Orban alegeri ungaria