MENIU

Decizie importantă la Chișinău: Președintele R. Moldova va fi ales prin vot direct

Curtea Constituțională a Repubicii Moldova a decis că președintele țării va fi ales prin vot direct de către popor. Decizia este irevocabilă și nu poate fi supusă niciunei căi de atac, notează Publika.md.

Curtea Constituţională a stabilit că actuala procedură de alegere a șefului statului este neconstituțională. Potrivit Curții, ar trebui să se revină la procedura utilizată până în anul 2000, adică prin vot direct.

"Curtea consideră necesară contestarea dispoziţiei cu privire la revizuirea Constituţiei. Curtea menţionează că prevederile constituţiei sunt determinate de natura şi scopul Constituţiei. Astfel, orice revizuire trebuie să fie efectuată cu condiţia stabilităţii şi echilibrului constituţional. Nicio lege nu poate fi adoptată care contravine armoniei Constituţiei.

Natura Constituţiei este alcătuită, astfel, încât nu pot exista lacune sau contradicţii interne. Prin urmare nu poate fi creată o nouă prevedere care să contravină celor existente.

Avizele curţii nu sunt simple formalităţi şi au ca scop protejarea Constituţiei de abuzurile actorilor politici. Iniţial, proiectul de lege nu conţinea nicio propunerea pentru modificarea cadrului constituţional preliminar pentru alegerea Preşedintelui. Au fost făcute schimbări esenţiale ce ţin de numărul voturilor necesare, numărul de tururi şi dizolvarea Parlamentului.

Comisia de la Veneţia este îngrijorată, analizând prevederile art.78 sugerează că ar trebui să existe o limitare pentru aceste dizolvări şi de a găsi calea de a găsi metodele pentru a asigura stabilitatea politică în ţară.

Curtea Constituţionalea subliniează că alegerea Preşedintelui nu poate fi sursa unei crize constituţionale", a declarat preşedintele CC, Alexandru Tănase.

Sesizarea a fost depusă anterior de liberal-democrați. Aceștia au descoperit că modificarea în Constituție privind procedura de alegere a președintelui țării cu 61 de voturi, făcută acum 15 ani, nu a avut avizul Curții Constituționale.

Potrivit liberal-democraților, în noiembrie 1999, magistrații au avizat un proiect de lege care permitea alegerea președintelui ţării cu 51 de voturi ale deputaților.

În iulie 2000, parlamentarii au adoptat însă un alt amendament, valabil şi în prezent, potrivit căruia, şeful statului este ales cu cel puţin 61 de voturi.

Liberal-democraţii au vrut să afle dacă era necesară avizarea acestui amendament și dacă deputații au încălcat sau nu procedura de adoptare a proiectului de lege.