MENIU

Decizie ciudată a premierului Slovaciei. Renunţă la post, pentru cel de ministru de Finanţe

Premierul Slovaciei vrea să facă rocada cu ministrul Finanțelor

Premierul slovac Igor Matovic şi-a anunţat duminică intenţia de a demisiona, dar nu în orice condiţii. El vrea să facă rocada cu ministrul Finanţelor.

Matovic nu a spus când anume va demisiona, menţionând în schimb că vrea să fie înlocuit de actualul ministru al finanţelor, Eduard Heger.
 
"Vom face schimb de posturi cu ministrul finanţelor, Eduard Heger (...) E bun şi putem avea încredere în el", a declarat Matovic presei.
Partidul Libertate şi Solidaritate (SaS, de extremă dreapta), unul din cele patru din coaliţia guvernamentală, încă nu se pronunţase în legătură cu această variantă, duminică seara.
 
Heger, în vârstă de 44 de ani, fost om de afaceri, a mai lucrat pentru ministerul slovac al Apărării în calitate de consultant. A devenit ministru de finanţe în martie anul trecut, după alegerile legislative, şi în prezent mai ocupă şi postul de ministru interimar al sănătăţii.
 
Slovacia, stat cu 5,4 milioane de locuitori care a trecut relativ cu bine de "primul val" al pandemiei, s-a confruntat cu dificultăţi la sosirea celui de-al "treilea val" al noului coronavirus, având în prezent una din cele mai ridicate rate ale mortalităţii atribuite COVID-19 din lume.
 
Şase miniştri, inclusiv al sănătăţii, au plecat în ultima vreme din guvernul cu 16 membri, iar un partid din coaliţia aflată la putere a afirmat că se va retrage dacă Matovic nu iese complet din executiv.
 
Lunea trecută, SaS şi o altă formaţiune din coaliţia guvernamentală, Za Ludi, au cerut demisia lui Matovic după un an de guvernare tumultuoasă, marcată de conflicte între premier - un militant anticorupţie a cărui mişcare OLANO a câştigat suprinzător alegerile de anul trecut - şi partenerii săi. Preşedinta Slovaciei, Zuzana Caputova, s-a alăturat marţi apelurilor în favoarea demisiei lui Matovic şi a formării unui nou guvern de către aceleaşi partide pentru a scoate ţara din criza sanitară.
 
Partidele aflate la guvernare dispun împreună de o majoritate solidă în parlament şi s-au pronunţat toate împotriva convocării de alegeri anticipate.
 
Criticii premierului au contestat în special decizia acestuia de a achiziţiona vaccinul rus anticoronavirus Sputnik V. Fostul ministru de externe Ivan Korcok a calificat aceste vaccinuri drept un "instrument de război hibrid".
Mai multe articole despre:
premier solvacia igor matovici ministru finante