MENIU

Franța cere ajutorul statelor UE în lupta contra ISIS. UE anunță "sprijinul unanim"

Franţa a cerut oficial marţi ajutorul altor state membre ale Uniunii Europene, în urma atacurilor teroriste comise vineri la Paris, soldate cu cel puţin 129 de morţi şi revendicate de gruparea Stat Islamic, relatează DPA în pagina online. Șefa diplomației UE, Federica Mogherini, a anunțat că UE va sprijini Franța. 

Uniunea Europeană și statele membre și-au exprimat sprijinul 'unanim' pentru cererea de asistență a Franței de după atentatele de la Paris, a anunțat marți șefa diplomației UE, Federica Mogherini, citată de AFP.

'Astăzi UE, prin vocea tuturor statelor membre, a exprimat unanim cea mai puternică susținere și faptul că este gata să acorde asistența solicitată', a precizat șefa diplomației UE în cadrul unei conferințe de presă.

Ministrul francez al apărării, Jean-Yves Le Drian, a cerut marți țărilor Uniunii Europene 'o participare militară sporită' în anumite teatre de operațiuni externe și le-a solicitat să sprijine Franța în lupta împotriva grupării Statul Islamic în Irak și în Siria, relata anterior AFP.

Jean-Yves Le Drian ar fi invocat un articol privitor la solidaritate din tratatele europene, respectiv articolul 42-7, care se referă la situația de agresiune împotriva unui stat membru UE.

'Franța nu poate fi singură în aceste teatre de operațiuni', ar fi spus Le Drian, potrivit anturajului său, în cadrul unei reuniuni a miniștrilor europeni ai apărării de la Bruxelles.

Este pentru prima dată când un stat membru UE invocă acest articol, similar în filosofia lui cu articolul 5 al tratatului NATO pe care l-a invocat SUA după atentatele 11 septembrie și a cărui activare a dus la intervenția Alianței Nord-Atlantice în Afganistan.

'Franța vrea să le ceară partenerilor săi europeni sprijinul — cu titlu bilateral — în măsura mijloacelor de care dispun, în lupta contra Daesh (acronimul arab al SI) în Irak și Siria și o participare militară sporită din partea statelor membre în teatrele de operațiuni unde Franța este implicată', a explicat ministrul apărării din Franța.

Mai mulţi diplomaţi au confirmat luni seara, la Bruxelles, că o cerere de ajutor va fi depusă la reuniunea de marţi a miniştrilor Apărării din statele UE.

Cererea Guvernului francez se va baza pe articolul 42, paragraful 7 din Tratatul Uniunii Europene, care prevede că, "dacă un stat membru este victima unei agresiuni armate pe teritoriul său, celelalte state membre vor avea obligaţia (de a-i acorda) ajutor şi asistenţă prin toate mijloacele de care dispun, conform Articolului 51 al Cartei Naţiunilor Unite".

Francois Hollande a declarat luni că Franța se află "în război" împotriva terorismului, iar atentatele de la Paris sunt agresiuni împotriva "stilului de viaţă" şi "valorilor" franceze.

„Ne confruntăm cu o organizaţie, Daesh (Stat Islamic), care dispune de teritorii, de resurse financiare şi de capacităţi militare. De la începutul anului, organizaţia teroristă a comis atacuri la Paris, în Danemarca, în Tunisia. Aceşti terorişti masacrează zilnic oameni; de aceea, distrugerea Daesh (Stat Islamic) este obligaţia întregii comunităţi internaţionale. Am cerut Consiliului de Securitate ONU să se reunească rapid pentru adoptarea unei rezoluţii în sensul distrugerii organizaţiei teroriste", a precizat Hollande.