Decizia luată de Theresa May în cazul Brexit-ului
Premierul britanic Theresa May ia în calcul posibilitatea de a propune Parlamentului de la Londra să voteze dacă ar trebui organizat un nou referendum pe tema Brexit, în contextul negocierilor cu Partidul Laburist, informează cotidianul The Telegraph, preluat de Mediafax.ro.
Membrii Guvernului de la Londra au discutat acest subiect luni, Theresa May spunându-le miniştrilor că o înţelegere nu va fi "uşor" de obţinut.
Theresa May s-a angajat în negocieri cu liderii Partidului Laburist în încercarea de a obţine o înţelegere bipartizană pentru a evita un Brexit fără niciun acord.
Parlamentarul laburist Keir Starmer a declarat că negocierile se concentrează asupra opţiunii unui nou referendum.
Surse citate de The Telegraph au indicat că Julian Smith, un oficial conservator de rang înalt, este "încrezător" că Guvernul are destulă susţinere în Parlament pentru a respinge un proiect de lege ce ar prevedea organizarea unui nou referendum pe tema Brexit.