MENIU

Decizia Belgiei, ţara cu cei mai mulţi voluntari înrolaţi în ISIS: vrea un CIA european

Belgia vrea un serviciu secret al Uniunii Europene, după modelul CIA. Măsura este necesară pentru a împiedica noi atentate precum cele de la Paris, a argumentat premierul belgian într-un interviu televizat. Belgia, deşi are doar 11 milioane de locuitori, este ţara cu cel mai mare număr de voluntari plecaţi să lupte alături de ISIS.

"E nevoie de mai multă cooperare europeană, internaţională. Concret, eu cer mobilizare pentru înfiinţarea unei agenţii europene de informaţii: un CIA european", a declarat premierul Belgiei.

Liderul de la Bruxelles spune că au existat servicii secrete care aveau date despre atacatorii din Paris. Însă acestea nu au putut fi împărtăşite corespunzător Belgiei şi Franţei, deoarece colaborarea serviciilor secrete naţionale nu este suficientă.

Charles Michel, premierul Belgiei, a explicat: "Am văzut bine că, şi în cazul acestor atentate, persoanele au fost reperate de alte servicii, dar noi nu am putut utiliza eficient informaţia pentru a putea preveni atentatele. Aşadar, acest subiect este cu siguranţă unul la care trebuie să lucrăm mai bine şi mai mult în viitor şi cu certitudine într-un cadru european".

În trecut, premierul belgian a cerut controale sporite la graniţe şi în trenurile de mare viteză, dar şi regândirea spaţiului de liberă circulaţie Schengen.

Belgia a ridicat săptămâna aceasta alerta de ameninţare teroristă la nivelul maxim, măsură revizuită după câteva zile. Cel puţin doi dintre autorii masacrului din 13 noiembrie, de la Paris, au locuit în Belgia, iar cel considerat artizanul atacurilor era un cetăţean belgian.


Mai multe articole despre:
Belgia CIA ISIS serviciu secret european