Decizia a fost luată! Se desfiinţează materiile şcolare
Finlanda, statul recunoscut drept ţara cu cel mai inovativ şi performant sistem educaţional, a anunţat că doreşte să renunţe la materii. Practic, cursurile ar urma să devină multidisciplinare, iar elevii vor fi astfel învăţaţi să facă legături intre diverse domenii.
Seful departamentului de educaţie din Finlanda a explicat că, în locul subiectelor individuale, elevii vor învăţa despre evenimente şi fenomene intr-un format interdisciplinar, potrivit portalinvatamant.ro.
De exemplu, cel de al Doilea Razboi Mondial va fi examinat din perspectiva geografică, istorică şi matematică. De asemenea, studenţii vor urma cursul "Lucrând intr-o cafenea", unde vor invata despre limba engleză, economie sau ştiinţele comunicării.
Pentru început, sistemul fără materii va fi implementat pentru clasele terminale, începând de la vârstă de 16 ani.
Ideea generală este că elevii vor putea alege ce subiecte sau fenomene să studieze, în funcţie de preferinţe şi aptitudini. De asemenea, copiii nu nu vor mai sta în bănci, ci se va lucra in grupuri mici, unde dialogul va fi încurajat.