MENIU

Deces în familia prinţului moştenitor al Spaniei

Erika Ortiz, sora mai mică a soţiei moştenitorului tronului Spaniei, a încetat din viaţă la vârsta de 31 de ani. Deşi autorităţile nu au făcut cunoscute circumstanţele acestui deces, presa de la Madrid presupune că ar fi vorba de o sinucidere.

Familia Letiziei, soţia prinţului Felipe, a cerut presei reţinere şi respect faţă de acest eveniment tragic. Regina Sofia şi-a întrerupt călătoria pe care o făcea în Indonezia, iar regele Juan Carlos, aflat în Germania, a anunţat că va reveni imediat în Spania.

Erika Ortiz lucra la casa de producţie spaniolă Globomedia. Era căsătorită cu sculptorul Antonio Vigo şi avea o fiică de 6 ani. Potrivit cotidianului El Pais, ERika se afla de mai multă vreme sub tratament pentru stări depresive şi stres. În camera sa a fost găsit un flacon gol de calmante.
Mai multe articole despre:
Spania deces prinţ moştenitor