MENIU

De ce nu i s-a făcut lui Donald Trump tradiționala "poză de arestare" (mugshot)?

Dezbatere aprinsă în Statele Unite, după ce fostul președinte Donald Trump a fost pus sub acuzare pentru neglijenţa cu care a gestionat secrete de stat, ulterior încheierii mandatului la Casa Albă. În acest caz, care este o premieră absolută în justiția americană, până și procedurile standard au suferit ajustări, pe care specialiștii încearcă să le explice. Una dintre cele mai discutate este de ce fostului președinte nu i s-a făcut celebra "mogshot", fotografia de  arestare?

Avocatul și purtătorul de cuvânt al lui Trump, Alina Habba, care a dat o declarație în timp ce Trump se afla în tribunal, a răspuns întrebărilor CBS News despre dacă fostul președinte a fost arestat, i-a luat amprenta și i s-a făcut fotografia de arestare.

„Președintele Trump se află într-o poziție specială, în care nu trebuie să i se dea o astfel de fotografie, din motive evidente”, a răspuns Habba. "Nu există riscul ca el să părăsească țara. Este candidatul principal la o nouă nominalizare din partea Partidului Republican. (Trump) trece printr-un proces care a fost coordonat cu Serviciul Secret și totul va fi gestionat fără probleme".

O altă interpretare, oferită de un specialist al procedurilor judiciare americane, tot la CBS, este că, din punct de vedere "tehnic", Trump nici nu a fost arestat, ci pe perioada șederii în instanță s-a aflat în custodia autorităților federale. Fostul președinte a fost amprentat digital, nu cu cerneală și ar urma să i se ia și o probă ADN, iar în locul fotografiei "mugshot", oficialii s-au mulțumit să folosească una oficială.

Oamenii care se ocupă de campania lui Donald Trump pentru o eventuală nouă candidatură la fotoliul de la Casa Albă au pregătit tricouri în care este simulată o astfel de ipostază, mai notează postul american.

Mai multe articole despre:
donald trump mugshot arestat pus sub acuzare