Danemarca vrea să-i descurajeze pe imigranți. A redus ajutoarele pentru solicitanții de azil
Parlamentarii danezi au redus ajutoarele acordate solicitanților de azil, în încercarea de a-i descuraja să vină în țara lor.
Criza imigranților a provocat temeri în rândul danezilor, care vor să-i descurajeze pe străinii ce vor azil să mai vină la ei în țară.
Proiectul a fost adoptat cu 56 de voturi la 50. "Poţi să ai opinii diferite faţă de soluţiile Guvernului, dar nu poţi ignora provocările. Este necesar să oprim afluxul masiv de solicitanţi de azil către Danemarca", a declarat Ministrul danez al Integrării, Inger Stojberg, citată de Mediafax.
Partidele din Opoziție au catalogat acest vot drept ”o zi tristă pentru Danemarca”.