Cutremure în Italia: O mamă și copilul ei, salvaţi de sub dărămături
O mamă și copilul ei prinși sub dărâmăturile unui imobil din localitatea Castiglione Messer Raimondo după seria de seisme puternice care au zguduit regiunea miercuri au reușit să scape cu viață, au anunțat pompierii italieni, citați de AFP, scrie Agerpres.ro.
"Pompierii au scos de sub dărâmături un copil și pe mama lui", au anunțat pompierii pe Twitter, precizând că amândoi, în stare de hipotermie, au fost evacuați cu elicopterul spre un spital din regiune.
Potrivit unui comunicat al Protecției civile, această evacuare a avut loc în "condiții extreme" care s-au aflat "dincolo de limite", în plină furtună de zăpadă.
Castiglione Messer Raimondo se află în regiunea Abruzzo, la câțiva zeci de kilometri est de zona de epicentru a seismelor de miercuri.
Echipele de salvare își continuă verificările, dar până în prezent nu s-au înregistrat victime, precizează pompierii, care au primit miercuri întăriri.