MENIU

Cutremur de 7,1 grade în Peru. Alertă de tsunami, morți, răniți și case prăbușite

Cutremur în Peru

Un cutremur de 7,1 grade s-a înregistrat duminică în Peru. Autorităţile au emis o avertizare de tsunami, alertă care ulterior a fost anulată, specificându-se că vor exista însă fluctuaţii ale nivelului oceanului. 

Cutremurul din Peru s-a soldat cu moartea a cel puțin două persoane și cu zeci de răniti, cauzând și prăbușirea mai multor case, relatează CNN.

De asemenea, porţiuni din drumuri naţionale au fost avariate.

Cel puțin 65 de persoane au fost rănite în orașele Arequipa, Ica și Ayacucho și în partea de sus a statului Peru, a informat Național Civil Defence Institute.

Seismul a avut magnitudinea de 7,1 şi s-a produs la ora locală 04.18 (09.18 GMT) la o adâncime de 10 kilometri, a precizat USGS.

UPDATE: Deşi iniţial se estima că valurile vor avea valori cuprinse între 0,3 - 1 m, avertizarea a fost anulată ulterior. Însă, The Pacific Tsunami Warning Centre a precizat că nivelul oceanului va fluctua o perioadă mai lungă de timp după cutremur. 

Din primele informaţii nu există victime.

Autoritățile din Peru au emis o alertă de tsunami, după seismul care a lovit coasta statului sud-american.

Potrivit Institutului Geologic american (USGS), cutremurul a avut loc la 124 de kilometri sud-vest de orășelul Puquio. Astfel, a fost emisă o alert de tsunami pentru o zonă de aproximativ 300 de kilometri de la locul producerii seismului. Cercetătorii nu se așteaptă să fie vizată de tsunami și Coasta de Vest a Statelor Unite.

Mai multe articole despre:
cutremur Peru alertă de tsunami