MENIU

Cutremur puternic în Irak

Un cutremur cu magnitudinea 5,3 s-a produs sâmbătă în apropierea oraşului Sulaymaniyah din Kurdistanul Irakian, a anunţat Institutul American de Geofizică (USGS) citat de Reuters.

Medici din zonă au declarat că nu au fost înregistrate persoane rănite, iar autorităţile au anunţat că nu au fost consemnate pagube materiale importante.

Epicentrul cutremurului a fost stabilit la 71 kilometri sud-est de Sulaymaniyah, la o adâncime de 10 kilometri, potrivit USGS.

Conform biroului din Sulaymaniyah pentru monitorizarea activităţii seismice, cutremurul s-a produs în apropiere de oraşul Darbandikhan şi a fost simţit în mai multe aşezări învecinate.

''Acest cutremur care a avut loc în Irak s-a simţit în Ezgeleh şi, din fericire, până acum nu au fost raportate pagube'', a declarat agenţiei Mehr directorul agenţiei provinciale pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă, Jalil Balayi.

Sursa: agerpres.ro

 

 

Mai multe articole despre:
cutremur cutremur Irak