MENIU

Cutremur politic în Slovacia. Președintele cere anticipate sau remaniere după uciderea jurnalistului

Preşedintele slovac Andrej Kiska a lansat, duminică, un apel la o remaniere profundă a guvernului sau la alegeri anticipate, ca urmare a asasinării jurnalistului Jan Kuciak, care ancheta asupra unor presupuse fenomene de corupţie la cel mai înalt nivel, cu legături în mafia italiană, informează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

"Văd acum două soluţii: o remaniere în profunzime a guvernului (...) sau alegeri anticipate", a declarat Kiska într-o declaraţie televizată referitoare la această asasinare, care a provocat un adevărat şoc în această ţară membră a UE.

Asasinarea lui Jan Kuciak (27 de ani) şi a logodnicei sale, ambii ucişi cu focuri de armă în locuinţa lor, a provocat un şoc în Slovacia şi a relansat dezbaterea asupra corupţiei şi libertăţii presei, atât în Slovacia cât şi în întreaga Europă.

Jan Kuciak este primul ziarist care a fost asasinat până în prezent în Slovacia. Anchetele sale jurnalistice se axau pe legăturile obscure dintre oameni de afaceri şi politicieni, printre investigaţiile sale mai recente fiind şi afacerile derulate în Slovacia de italieni care ar avea legături cu mafia, toţi cei reţinuţi în urma asasinatului fiind de altfel cetăţeni italieni. Investigaţiile lui Kuciak ar dezvălui o complexă reţea a mafiei din Calabria (Italia), 'Ndrangheta, cu legături care ar ajunge până la biroul premierului Robert Fico. 

Preşedintele slovac a deplâns "aroganţa puterii" actuale şi absenţa de măsuri pentru ieşirea din această "criză de încredere" în care s-a cufundat statul slovac şi instituţiile sale. 

"Am aşteptat o săptămână pentru a vedea ce măsuri şi decizii politice va lua guvernul pentru a încerca să aplaneze tensiunile şi să restabilească încrederea", a explicat Kiska. "Nicio soluţie nu a fost evocată. Unii au demisionat, însă nu văd niciun plan pentru a scoate ţara din criza de încredere", şi-a exprimat el regretul. 

Mii de persoane, dintre care 25.000 la Bratislava, au participat vineri seara la manifestaţii anticorupţie, organizate în Slovacia şi în străinătate. 

Şeful guvernului slovac, Robert Fico, a acuzat opoziţia că a instrumentalizat acest asasinat ca "armă politică, pentru a scoate oamenii în stradă". 

Doi colaboratori apropiaţi ai premierului şi-au părăsit posturile după publicarea postumă a articolului lui Kuciak: consiliera sa Maria Troskova şi secretarul Consiliului de Securitate Naţională, Viliam Jasan, ambii negând implicarea lor în afacere. Ministrul culturii a demisionat, la rândul său, pentru a protesta împotriva asasinatului.

Mai multe articole despre:
Slovacia ziarist Robert Fico Jan Kuciak