MENIU

CUTREMUR NEPAL. Tabăra de bază a alpiniștilor de pe Everest a fost sever afectată

<p>CUTREMUR NEPAL. Tabăra de bază a alpiniștilor de pe Everest a fost sever afectată</p>

CUTREMUR NEPAL. Tabăra de bază a alpiniștilor de pe fața sudică a Everestului a fost sever afectată în urma celor două cutremure puternice, cu magnitudini de 7,8 și, respectiv, 6,7 grade, care s-au produs în dimineața zilei de sâmbătă, în munții Himalaya, la cca. 80 km nord-vest de capitala Nepalului, orașul Kathmandu, informează Asociația Română pentru Alpinism și Explorare, într-un comunicat de presă. 

CUTREMUR NEPAL."Până la ora emiterii comunicatului (15:00 ora României), singurele informații sigure provin de la alpinistul român Alex Găvan, aflat la ora producerii seismelor în Tabăra de Bază Sudică a Everestului, care a postat pe contul său de Twitter: 'Everest base camp huge earthquaqe then huge avalanche from pumori. Running for life from my tent. Unhurt. Many many people up the mountain'. (Cutremur puternic în Tabăra de Bază Everest apoi avalanșă puternică dinspre Pumori. Am fugit din cort pentru a-mi salva viața. Sunt bine. Mulți oameni pe munte.)", se arată în comunicatul cu privire la Everest 2015 Expedition.

CUTREMUR NEPAL. Daniel Mazur, aflat în Tabăra 1 de pe fața sudică a Everestului, a transmis că Tabăra de bază a fost sever afectată, iar echipa lor se află izolată în Tabăra 1.

"Nu avem informații sigure despre ceilalți trei români aflați în expediții pe muntele Everest: Teofil Vlad — pe fața Nordică, Zsolt Torok și Justin Ionescu — pe fața Sudică. Din ultimele informații primite de la ei, putem presupune următoarele: Zsolt Torok și Justin Ionescu ar putea fi alături de Daniel Mazur în C1 (informație neconfirmată). Teofil Vlad s-ar afla în Tabăra de Bază Avansată de pe fața Nordică a Everestului (informație neconfirmată), unde condițiile de producere a avalanșelor sunt reduse", se mai arată în comunicat.

CUTREMUR NEPAL. Informații actualizate, în măsura în care sunt transmise de Teo Vlad, despre etapele de realizare a expediției Everest 2015 Expedition — Teo Vlad, sunt postate pe blogul personal precum și pe pagina de Facebook dedicată expediției.

CUTREMUR NEPAL. Cel puțin opt alpiniști, dintre cei blocați pe Everest, au murit


CUTREMUR NEPAL. Sute de civili au decedat. Declarație de ultimă oră de la MAE

 

CUTREMUR NEPAL. Ce a rămas după cutremurul din Nepal. Fotografiile care au făcut înconjorul lumii