Cutremur la Kremlin: Vladimir Putin, trădat de tot mai mulți oficiali – Mărturii terifiante
Este cutremur la Kremlin. Vladimir Putin este trădat de tot mai mulți oficiali. Un disident rus a făcut declarații terifiante la un canal de televiziune.
Vladimir Osecikin, un disident rus care a fugit în Franţa încă din 2015, spune că un număr tot mai mare de oficiali ruşi de rang înalt dezertează în Occident, nemulţumiţi de războiul Kremlinului din Ucraina. El a declarat într-un interviu pentru CNN că foşti generali şi agenţi de informaţii se numără printre ei.
Aşa-numita "operaţiune militară specială" a lui Putin nu a fost singura mişcare a ruşilor după 24 februarie. Aceasta a declanşat şi "un mare val" de oficiali ruşi care şi-au părăsit patria, eclipsat doar de valul de oameni care au fugit din ţară din cauza ordinului de "mobilizare parţială" al Kremlinului din septembrie. Acum, a declarat Vladimir Osecikin pentru CNN, în fiecare zi sunt oameni care îi cer ajutorul.
Mulţi sunt soldaţi de rang inferior, dar printre ei se află şi profiluri mult mai pregnante. Osecikin spune că printre cei pe care i-a ajutat se numără un fost ministru al guvernului de la Moscova şi un fost general rus de trei stele, iar CNN spune că a confirmat identitatea unui fost ofiţer FSB şi a unor mercenari Wagner.
În ianuarie, Osecikin a ajutat un fost comandant Wagner care a fugit din Rusia pe jos în Norvegia vecină pentru a cere azil. Fostul soldat se temea pentru viaţa sa după ce a refuzat să îşi reînnoiască contractul cu grupul de mercenari.