Cutremur în justiție, în Republica Moldova: 12 magistrați și 3 executori judecătorești, arestați
Un număr de 12 magistrați și trei executori judecătorești au fost arestați pentru 30 de zile, în urma perchezițiilor de amploare efectuate de procurorii anticorupție, urmând ca judecătoria Buiucani să se expună mâine asupra măsurii de arest pentru încă trei magistrați, când expiră termenul de 72 de ore pentru cât au fost reținuți.
O parte din cele 15 persoane care au ajuns astăzi în fața judecătorilor nu au dorit să se prezinte în instanță iar ședințele de judecată au avut loc în absența acestora, informează Deschide.md.
Tot astăzi șeful Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, a declarat pentru Deschide.MD că azi dimineaţă au fost înaintate demersurile procurorilor pentru aplicarea măsurii de arest preventiv pe numele celor 15 judecători şi 3 executori judecătoreşti reţinuţi. Iar pe numele la celelalte două persoane, se perfectează procedura de dare în căutare.
Cei 15 judecători şi trei executori judecătoreşti au fost reținuți, acum două zile, în urma unor percheziții de amploare efectuate de procurorii anticorupție și ofițerii CNA. Descinderile au avut loc în dosare ce vizează fapte de corupţie în legătura cu spălarea celor peste 20 de miliarde de dolari SUA din Federaţia Rusă.
Anterior, pe dosare legate de aceeaşi fraudă, au ajuns în arest un fost viceguvernator al BNM (Ema Tăbârță), și doi șefi de direcții din cadrul Băncii Naționale. De asemenea, au fost plasați în arest un vicepreședinte al „Moldindcombank", contabilul-șef și contabilul-șef adjunct, dar și un șef de filială a băncii.
Acuzatorii de stat au declarat ieri, într-o conferință de presă, că aceste dosare au fost pornite abia acum, pentru că anume în această perioadă alte persoane, reţinute în dosare legate de spălarea celor 20 de miliarde de dolari SUA, au început să vorbească, iar „puzzle-ul" infracţiunii a căpătat mai multă claritate.
De precizat este și faptul că ieri șeful Procuraturii Anticorupţie, a trimis tuturor preşedinţilor instanţelor judecătoreşti o solicitare prin care cere verificarea existenţei încă a unei ordonanţe judecătoreşti în baza cărora au fost încasate peste un milion de dolari SUA.