MENIU

CUTREMUR de 5,1 grade magnitudine în Ecuador: 2 morţi

Cutremur puternic în Ecuador

Un cutremur cu magnitudinea de 5,1, urmat de replici puternice, a avut loc marţi la Quito şi s-a soldat cu cel puţin doi morţi, muncitori la o carieră din regiunea capitalei, şi opt răniţi, au anunţat autorităţile.

Alţi trei muncitori au fost blocaţi, în urma unei alunecări de teren pe un deal la Catequilla, în apropiere de Quito, într-o exploatare de minereu şi balastieră. O operaţiune de salvare era în curs.

"Au avut loc cel puţin trei mişcări telurice continue (...) destul de limitate ca adâncime, locuitorii resimţindu-le în special la Quito. Au avut loc surpări. S-au înregistrat doi morţi, trei persoane au fost date dispărute, iar opt au fost rănite ", a declarat pentru presă Maria del Pilar Cornejo, secretara Biroului pentru gestionarea riscurilor.

Activitatea Aeroportului Internaţional Mariscal Sucre, situat la aproximativ 20 de kilometri est de Quito, a fost suspendată timp de trei ore, iar autorităţile au anunţat că terminalul prezintă pagube minore.

Seismul a avut loc la ora locală 14.58 (22.58, ora României), potrivit unui raport preliminar al Institutului de Geofizică, publicat pe contul de Twitter al instituţiei.

Epicentrul cutremurului a fost localizat în provincia Pichincha, în care se află Quito, la o adâncime cinci kilometri, potrivit Institutului.

Seismul a fost simţit timp de peste 20 de secunde, provocând evacuarea celor mai înalte imobile din nordul capitalei, potrivit AFP.

Mai multe articole despre:
cutremur victime 1 cutremur ecuador cutremur 5