Cutremur în vestul Iranului. Ce magnitudine a avut seismul
Un cutremur cu magnitudinea 5,7 a zdruncinat duminică provincia Fars din sudul Iranului, a anunţat postul public de televiziune iranian.
Nu există deocamdată informaţii privind eventuale victime ori pagube în urma seismului care s-a produs în jurul orei locale 07.00 p.m. (14.30 GMT), la o adâncime de 11 kilometri.
Potrivit media locale, cutremurul a fost resimţit în mai multe localităţi din provincie, epicentrul fiind localizat în apropierea oraşului Khesht.
Mai multe echipe de salvare au fost trimite în regiune, iar spitalele din zonă sunt în stare de alertă.
Iranul, al cărui teritoriu este traversat de mai multe falii seismice, este una din ţările lumii cele mai afectate de cutremure. În 2003, un seism cu magnitudinea 6,6 în provincia Kerman a ucis 31.000 de oameni şi a devastat oraşul istoric Bam.