MENIU

Cuplu de americani și copilul, uciși de o dală care a căzut de pe un pod

Un cuplu de tineri în vârstă de 20 de ani şi fiul lor au murit după ce o dală de beton s-a prăbuşit de pe un pod pe camionul lor, în statul Washington, a anunţat poliţia luni noaptea, relatează postul NBC News în pagina electronică.

Potrivit poliţiei din Bonney Lake, la aproximativ 25 de kilometri de Tacoma, o firmă lucra la un pasaj pietonal peste Podul Washington în momentul în care o secţiune s-a surpat, luni dimineaţa. Poliţia a anunţat iniţial doar o victimă, dar după ce molozul a fost îndepărtat, luni seara, au fost găsite trei cadavre. Familia nu a fost identificată imediat, însă poliţia a precizat că locuia în zonă. Poliţia şi autorităţi de la nivelul statului pentru securitatea muncii au declanşat o anchetă în vederea stabilirii cauzei accidentului. Biroul primarului Neil Johnson a anunţat că scopul proiectului este să ofere un pasaj pietonal sigur peste pod. Antreprenorul a fost identificat drept WHH Nisqually Federal Services, o firmă de construcţii a unui trib, potrivit registrelor pentru licenţe de la biroul secretarului statului Washington.

 Mai multe pe Mediafax

Mai multe articole despre:
ucişi cuplu de americani dala de pe un pod