MENIU

Cum vrea serviciul secret din Olanda să îi descurajeze pe tineri să li se alăture jihadiştilor ISIS

Gruparea jihadistă Statul Islamic (SI) învață copiii băieți încă de la vârsta de 9 ani cum să execute oameni și folosească armele de foc, obligându-i totodată să asiste la execuții publice, se menționează într-un raport publicat miercuri de serviciul secret olandez AIVD, citat de agențiile AFP și EFE.

 După ce sunt instruiți să folosească armamentul, băieții care au împlinit vârsta de 13 ani sunt trimiși pe front. Dacă acești copii reușesc totuși să supraviețuiască, o asemenea experiență le va schimba fundamental modul în care percep multe lucruri.

La rândul lor, fetele sunt forțate să se mărite de la o vârstă foarte fragedă. În ceea ce privește vestimentația, de la vârsta de 9 ani ele nu au voie să iasă pe stradă dacă nu sunt acoperite complet.

În zonele din Siria și Irak controlate de SI, prima obligație a femeilor este să facă copii, deși asistența sanitară în respectivele zone este precară. Ele trebuie de asemenea să recruteze susținători ai cauzei jihadiste. Cele necăsătorite sunt închise în casă și au voie să iasă afară doar o dată pe săptămână.

La școală, copiii învață engleză și arabă, dar și doctrina SI, precum și interpretarea și aplicarea întocmai a jihadului.

Viața acelor copii este marcată de peisajul morții și de frica permanentă a bombardamentelor, ei ajungând în plus să fie obișnuiți cu experiențe dure și traumatizante, precum moartea violentă a câte unui membru al familiei.

Propaganda SI proiectează imaginea unei vieți idilice în teritoriile pe care le-a cucerit, dar care vine în contradicție gravă cu realitatea, remarcă serviciile secrete olandeze, care mai subliniază condițiile de viață deplorabile din acele teritorii și neîncrederea între cei care locuiesc acolo.

Analiza mai relevă că până în prezent circa 200 de olandezi, dintre care aproximativ un sfert sunt femei, s-au alăturat combatanților jihadiști din Siria și Irak, unde trăiesc de asemenea cel puțin 70 de copii olandezi. Raportul AIVD precizează că, deși majoritatea acestor copii au ajuns acolo împreună cu părinții lor, circa o treime s-au născut în Siria sau Irak.

Prin publicarea acestui raport, serviciile secrete olandeze încearcă să-i descurajeze pe alții care ar dori să se alăture jihadiștilor. Dar un purtător de cuvânt al acestei instituții a mărturisit că autoritățile de la Haga nu își fac prea mari speranțe în succesul acestui demers.

Mai multe articole despre:
Olanda Jihad serviciu secret