MENIU

Cum se vor desfășura funeraliile Papei Benedict al XVI-lea. Vaticanul a făcut anunțul oficial

Funeraliile Papei emerit Benedict al XVI-lea vor avea loc în Piaţa Sfântul Petru joi, 5 ianuarie, şi vor fi prezidate de Papa Francisc, a declarat sâmbătă purtătorul de cuvânt al Vaticanului.

Ceremonia va începe la ora 9:30 a.m. (08: 30 GMT).

Trupul neînsufleţit al lui Benedict al XVI-lea va fi expus începând de luni în Bazilica Sfântul Petru, a confirmat, de asemenea, Matteo Bruni într-o conferinţă de presă, precizând că Joseph Ratzinger a primit sacramentul bolnavilor cu puţin timp înainte de moarte.

Papa emerit Benedict al XVI-lea a murit sâmbătă la vârsta de 95 de ani.

 

"Cu durere vă anunţ că Papa emerit, Benedict al XVI-lea, a murit azi la ora 9:34, la Mânăstirea Mater Ecclesiae, din Vatican", precizase Bruni într-un comunicat.


Starea de sănătate a teologului german se deteriorase în ultimele zile, însă Vaticanul indicase vineri că aceasta era "stabilă" şi că Benedict a participat joi la celebrarea Sfintei Liturghii în camera sa.

Mai multe articole despre:
papa benedict vatican papa a murit francisc