Cum s-a pregătit Coreea de Nord de războiul cu Sudul
Conflictul dintre Coreea de Nord şi Coreea de Sud este deja unul istoric, după separarea celor două ţări la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. De atunci, a existat un conflict militar (1950-1953), încheiat cu un armistiţiu, precum şi o politică beligerantă în toţi aceşti ani, scrie Mediafax.
Între cele două ţări nu mai există un conflict militar, însă există unul psihologic, ţinând cont de declaraţiile şi ameninţările făcute de o parte şi de alta în ultimii ani.
Într-un reportaj realizat de CNN se vorbeşte despre existenţa unor tuneluri săpate de armata din Coreea de Nord care ajung până în Coreea de Sud şi care ar avea ca scop trimiterea de infanterişti în cazul izbucnirii unui nou război.
Potrivit autoarei reportajului, până în anul 1990 au fost descoperite patru astfel de tuneluri, însă de atunci nu a mai fost găsit niciunul, deşi autorităţile cred că ar exista în jur de 20 de astfel de construcţii. Autorităţile din Coreea de Nord susţin că aceste construcţii nu au legătură cu invazia, ci cu industria lor minieră.
În ultimii ani, au apărut foarte mulţi "căutători de tuneluri". Unul dintre aceştia, generalul în rezervă Hahn Sung-Chu, consideră că a descoperit recent un nou tunel. El susţine că, în luna martie a acestui an, locuitorii unul bloc din Seul s-au plâns că simt vibraţii puternice şi că aud zgomote ciudate, deşi prin zonă nu există metrou sau o altă sursă pentru acestea.