Cum explică Primăria din Paris faptul că NU va colora Turnul Eiffel în culorile Pakistanului
Turnul Eiffel nu va fi iluminat în culorile Pakistanului, aşa cum s-a întâmplat după atentatele de la Bruxelles, atunci când faimosul obiectiv turistic parizian a fost iluminat în culorile Belgiei.
Anunţul survine în condiţiile în care Pakistanul este în stare de şoc după atentatul sinucigaş de duminică, soldat cu moartea a cel puţin 75 de persoane, într-un parc municipal din Lahore, relatează Le Soir.
Aşa cum s-a întâmplat în cazul atentatelor de la Bruxelles, cu cinci zile mai devreme, acest atac revendicat de talibani a provocat emoţii puternice la nivel mondial. În Franţa, numeroşi internauţi au denunţat standardele duble în privinţa celor două atentate, în special în ceea ce priveşte iluminarea Turnului Eiffel, scrie Ziare.com
Solicitată de postul de radio Europe 1, Primăria din Paris a răspuns nemulţumirilor internauţilor.
"Există atacuri cu regularitate în lume şi aducem un omagiu victimelor în diferite moduri". "Atacurile de la Bruxelles au o semnificaţie foarte specială pentru că avem o relaţie excepţională cu Bruxelles-ul", a explicat primăria, insistând că "iluminarea Turnului Eiffel este un gest excepţional".