Cum au reușit trei copii în vârstă de doar 4 ani să plece singuri de la grădiniță
Trei copii în vârstă de 4 ani au reușit să plece singuri de la grădiniță. Cei mici au fost găsiți teferi pe o stradă la mai mult de un kilometru de instituţie.
Copiii se aflau în curte în pauza de masă când au plecat din grădiniţa situată într-un cartier de lux al capitalei, a explicat pentru AFP Patrick Bloche, adjunctul pentru educaţie al primarului Anne Hidalgo, confirmând o informaţie publicată de cotidianul Parisien.
Potrivit acestuia, "o serie de disfuncţionalităţi" au condus la această situaţie. "Puţin mai devreme, un adult a părăsit unitatea prin activarea unui buton care a lăsat uşa în regim de deschidere, după care copiii au părăsit singuri incinta, nefiind observaţi de nimeni", a precizat el.
"Cei trei copii au fost opriţi de o femeie aflată în trecere la mai bine de un kilometru de grădiniţă", după ce au traversat benzi de circulaţie foarte aglomerate, o linie de tramvai şi au trecut pe sub şoseaua de centură", a menţionat oficialul citat, considerând că "aceste fapte sunt extrem de grave".
"A fost o lipsă vădită de supraveghere, s-a deschis o anchetă administrativă de către Primăria din Paris şi vor exista sancţiuni dacă vor fi vinovaţi", a adăugat Patrick Bloche, care precizează că "în această etapă nu a fost pronunţată nicio sancţiune".
Contactată de AFP, asociaţia părinţilor elevilor FCPE Paris a indicat că "a fost programată vineri o întâlnire între părinţii celor trei copii şi şcoală".