Cum arată un fost pompier american care a beneficiat de cel mai extins transplant de față din lume
Patrick Hardison, un fost pompier american, în vârstă de 41 de ani, a devenit beneficiarul celui mai extins transplant de faţă realizat până în prezent, care a inclus întregul scalp, urechile şi pleoapele pacientului, informează lexpress.fr.
Noul său chip nu prezintă nicio cicatrice aparentă, iar părul a început să îi crească. Operaţia a avut loc la New York, la jumătatea lunii august. La trei luni după acea intervenţie chirurgicală, rezultatul ei pare incredibil, scrie Mediafax.
Patrick Hardison nu mai avea chip. Din 2001, fostul pompier american nu mai avea nici păr pe scalp, nici buze, aproape niciun fragment de nas, nici pleoape, nici urechi, nici chiar canale auditive, distruse complet în timpul unei intervenţii a pompierilor din Mississippi într-o clădire cuprinsă de flăcări. Pentru a nu-i speria pe copiii lui, Patrick Hardison le spunea că s-a "luptat cu un urs". La jumătatea lunii august, a primit o grefă totală de faţă. Nu a fost prima din lume, desigur, dar acea operaţie a avut cel mai mare grad de complexitate dintre toate operaţiile realizate până în prezent pe plan mondial.
Profesorul Eduardo Rodriguez, care a coordonat echipa de medici chirurgi de la clinica NYU Langone din New York, spune că acea operaţie a reprezentat un pas major făcut înainte pe plan medical.
De la primul transplant parţial de faţă, realizat în Franţa, în 2005, potrivit chirurgului american, tehnicile în domeniu sunt în prezent suficient de avansate pentru a începe operaţiile pe răniţii de război.
Este pentru prima dată când rezultatul final nu a prezentat nicio cicatrice şi neregularităţi la nivelul feţei (cicatricele sunt la nivelul gâtului şi craniului), a explicat Eduardo Rodriguez într-o conferinţă de presă.
Imaginile cu Patrick Hardison la trei luni după operaţia din august arată că părul şi barba sa au început să crească într-un ritm normal. Capacitatea lui de a vorbi, încă deficitară, ar trebui să se amelioreze, iar fostul pompier american poate deja să se hrănească în mod normal. De asemenea, pacientul poate să clipească, după ce a trăit în ultimii 14 ani fără pleoape.
Aceasta este, de altfel, singura parte a chipului său care prezintă încă un aspect tumefiat. Patrick Hardison va fi din nou operat în ianuarie sau februarie pentru a repara ţesuturile din jurul ochilor şi al gurii, a anunţat Eduardo Rodriguez. O altă constrângere: pacientul va trebui să ia medicamente imunosupresoare pe parcursul întregii vieţi, pentru a elimina reacţie de respingere a noului chip.