Cum arată fostul soț al lui Brigitte Macron, bărbatul pe care l-a părăsit pentru Emmanuel
Înainte de Macron, Brigitte a fost căsătorită cu un anume bancher Andre-Louis Auziere, cu care are trei copii, Sebastien, Laurence şi Tiphaine. Acesta a sedus-o pe când Brigitte era o tânără fermecătoare.
Născut în Camerun, în 1951, Andre-Louis Auziere şi-a petrecut primii ani de viaţă în fosta colonie franceză, tatăl său fiind detaşat cu serviciul. Când s-a întors în Franţa, a cunoscut-o pe Brigitte Trogneaux, cu doi mai mică decât el, cu care s-a căsătorit pe 22 iunie 1974.
Un an mai târziu, s-a născut primul lor copil, Sebastien, iar doi ani mai târziu, se naşte Laurence, în acelaşi an cu viitorul ei coleg de clasă, Emmanuel Macron.
Conform autoarei cărţii "Emmanuel Macron, A young man so perfect", Anne Fulda, viaţa perfectă a lui Brigitte alături de soţul său a luat sfârşit o dată cu trecerea timpului. Andre-Louis nu o mai făcea fericită, aşa că Brigitte a fost sedusă iremediabil de pasionatul şi inteligentul ei elev, care mai târziu avea să-i devină soţ.