MENIU

Cum arată Cenobîlul după 32 de ani de la cel mai mare dezastru nuclear(Galerie foto)

Se împlinesc 32 de ani de la explozia centralei nucleare de la Cernobîl, Ucraina. În afara celor câteva zeci de victime decedate imediat, numărul celor care au murit ulterior, din cauza iradierii, a rămas necunoscut.

Acest dezastru este considerat ca fiind cel mai grav accident din istoria energiei nucleare. Un nor de precipitații radioactive s-a îndreptat spre părțile vestice ale Uniunii Sovietice, Europei și părțile estice ale Americii de Nord. Suprafețe mari din Ucraina, Belarus și Rusia au fost puternic contaminate, fiind evacuate aproximativ 336.000 de persoane.

În urmă cu 32 de ani, oraşul Pripiat, de lângă centrala nuclară de la Cernobîl, era considera unul modern şi reprezenta un simbol al progresului tehnic.

Acum însă, după trei decenii de la groznicul accident nuclar de la Cernobîl, imaginile sunt dezolante, scrie catersnews.com.

Deşi Pripiat se află în zona de protecţie de 30 de km din jurul foastei centrale nucleare, un fotograf a reuşit să intre în oraş şi să imortalizeze urmele dezastrului.