MENIU

Croaţia, depăşită: peste 20.000 de refugiaţi au intrat în ţară până sâmbătă la prânz

<p>A intrat cu maşina &icirc;ntr-un grup de imigranţi. Ce a păţit după aceea o femeie din Franţa</p>

Un număr total de 20.737 de refugiați au intrat până sâmbătă la prânz pe teritoriul Croației, a anunțat Ministerul de Interne de la Zagreb, potrivit agenției Hina.

Imigranții sosesc în continuare în zona localității Tovarnik, la granița cu Serbia, unde în prezent se află peste 2.500 de persoane, a precizat sursa citată.

După cum a precizat anterior ministrul de interne croat Ranko Ostojic, refugiații vor fi transportați cu autobuzele la punctele de trecere a frontierei cu Ungaria și cu Slovenia.

Potrivit unor surse neoficiale, în noaptea de vineri spre sâmbătă 21 de autobuze în care s-au aflat aproximativ 2.000 de refugiați au trecut în Ungaria pe la punctul de frontieră Gorican.

Ministrul de interne a mai precizat că majoritatea refugiaților au părăsit Croația și că situația în centrele de primire este stabilă, însă în localitatea Tovarnik situația este în continuare critică.