Criza refugiaţilor. 12 000 de imigranţi se află în Serbia. 2500, blocaţi la graniţa. Ce strategie au
Guvernul de la Belgrad a anunțat marți că în prezent cel puțin 12.000 de refugiați se află pe teritoriul Serbiei, dintre care, potrivit Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiați (UNHCR), circa 2.500 sunt blocați la granița cu Croația așteptând să li se permită intrarea în această țară pentru a-și continua călătoria către vestul Europei, transmite agenția Reuters.
Autoritățile croate au limitat intrările imigranților, după ce Slovenia a anunțat că nu poate gestiona trecerea a mai mult de 2.500 de refugiați pe zi, aglomerări de imigranți fiind observate de asemenea la granița croato-slovenă. După ce Ungaria a închis vineri noaptea și granița cu Croația — unde a fost ridicat un gard de sârmă ghimpată, la fel ca la frontiera cu Serbia—, presiunea migratorie s-a mutat în direcția Sloveniei, unde au ajuns de atunci aproape 20.000 de imigranți. Potrivit agenției slovene de presă STA, în taberele din Slovenia se află în prezent 8.390 de refugiați.
Autoritățile de la Ljubljana au mai anunțat că din cei circa 8.000 de imigranți care au intrat luni pe teritoriul sloven, numai aproximativ 2.000 au fost primiți în Austria, cifra avansată de poliția austriacă fiind de 4.280. Prin urmare, președintele sloven, Borut Pahor, a declarat, după o întâlnire avută marți la Bruxelles cu președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, că va cere oficial partenerilor din UE sprijin financiar urgent să trimiterea unor forțe de poliție la frontiera țării sale cu Croația pentru a ajuta poliția de frontieră locală să controleze afluxul de imigranți. El a subliniat că nu va ezita să folosească armata pentru a menține ordinea și securitatea în țară.
De altfel, Slovenia a început desfășurarea armatei la granița croată. Potrivit agenției EFE, televiziunea publică din Croația, HTV, a arătat imagini cu soldați sloveni la granița dintre cele două țări și coloane militare alcătuite din camioane și vehicule de luptă. Ministrul sloven de interne, Bostjan Sefic, a confirmat în fața presei că 140 de soldați au fost deja desfășurați la graniță, întrucât efectivele poliției sunt insuficiente pentru a putea gestiona situația. Întrebat dacă Slovenia intenționează să ridice un gard la granița cu Croația, după modelul Ungariei, el a răspuns că nu exclude posibilitatea 'protejării frontierei cu obstacole fizice'.
Anterior și șefa diplomației croate, Vensa Pusic, a confirmat relatările din presa locală conform cărora guvernul de la Zagreb ia în calcul opțiunea ridicării unui astfel de gard la granița cu Serbia, sugerând însă că s-ar putea recurge la această măsură doar ca o ultimă soluție. Potrivit UNHCR, numărul refugiaților care ajung în insulele grecești — după ce au traversat Marea Egee venind dinspre Turcia — este în creștere, numai luni fiind înregistrate circa 8.000 de sosiri, iar în total în Grecia se află la ora actuală circa 27.500 de imigranți în tranzit, aceștia urmând să-și continue drumul către vestul Europei prin așa-numita rută a Balcanilor.