MENIU

Criza refugiaților atinge pragul critic în Grecia. Atena încearcă să oprească migranții pe insule

<p>Abuzuri &icirc;ntr-o tabară de refugiaţi. Opt copii, violați</p>

Autoritățile de la Atena le-au cerut vineri companiilor de feribot și agențiilor de turism să suspende aducerea de refugiați dinspre insulele din Marea Egee către partea continentală a Greciei și au precizat că navele vor rămâne ancorate la chei câteva zile, informează AFP, citată de Agerpres.

Măsura are ca scop limitarea fluxului de persoane provenite mai ales din Orientul Mijlociu, în condițiile în care mai multe țări de pe ''ruta balcanică'' au luat decizii pentru a ține mai bine sub control fluxul de refugiați care încearcă să ajungă în vestul Europei.

Ministrul grec al transporturilor maritime Theodoros Dritsas a declarat pentru postul Skai TV că trei nave care efectuau curse charter pentru a transporta migranți către partea continentală a Greciei vor rămâne ancorate la chei și vor găzdui refugiați ''pentru două sau trei zile''.

Numărul mare de refugiați ajunși în Grecia a făcut imposibilă găzduirea tuturor în centrele de primire, sute dintre ei mergând pe jos către granița cu Macedonia.

Unii refugiați au fost văzuți dormind în condiții improprii în centrul Atenei, iar alții au fost primiți pe stadioane. Macedonia acceptă numai refugiați irakieni și sirieni.

La punctul de trecere a frontierei greco-macedonene Idomeni erau comasați vineri dimineață circa 2.500 de refugiați, alte câteva sute fiind așteptați să sosească până la finalul zilei.

Organizația Internațională pentru Migrație (OIM) a anunțat marți că peste 100.000 de imigranți și refugiați au ajuns de la începutul anului în Grecia și Italia. Din totalul de 104.832 de imigranți și refugiați, 97.325 au ajuns pe insulele grecești (comparativ cu 3.952 în aceeași perioadă a anului trecut), iar 7.507 au ajuns în Italia (comparativ cu 7.882 pentru același interval din 2015).

Un număr de 413 imigranți și refugiați și-au pierdut viața în aceeași perioadă, "ruta pe care se înregistrează cele mai mult victime fiind în continuare cea din estul Mediteranei, dintre Turcia și Grecia, unde au fost contabilizate 321 de decese", a precizat OIM. Alte 92 de decese au fost înregistrate pe ruta din centrul Mediteranei, pe unde imigranții și refugiații încearcă să ajungă dinspre nordul Africii în Italia.

Un număr de 35.132 de imigranți au ajuns în insulele grecești numai în luna februarie. Aproape jumătate dintre aceștia (48%) provin din Siria, conform autoritățile elene. 25% sunt originari din Afganistan și 17% din Irak.

Mai multe articole despre:
UE Atena refugiaţi insule migranţi