Criză politică în Croația. Parlamentul s-a autodizolvat și urmează alegeri anticipate
Parlamentul Croației s-a autodizolvat și urmează să fie organizate alegeri anticipate, care vor avea loc, cel mai probabil, la începutul lunii septembrie, transmite Reuters, citată de Agerpres.
Dizolvarea Parlamentului Croat a fost aprobată cu 137 de voturi pentru, două împotrivă și o abținere.
Votul intervine după ce parlamentul croat i-a acordat joi un vot de neîncredere premierului tehnocrat Tihomir Oreskovic. Guvernul lui Oreskovic a căzut în urma unei moțiuni de cenzură depuse de formațiunea conservatoare Uniunea Democrată Croată (HDZ), membră a coaliției de guvernare, notează Agerpres.
Președintele croată Kolinda Grabar Kitarovic le ceruse săptămâna trecută liderilor politici ai țării să dizolve rapid parlamentul și să deschidă calea pentru alegeri anticipate ca o soluție de ieșire din criza politică în care se află țara.